Informare publica - Titlu: 
Revista Infanteriei 2020
Informare publica - Continut: 

A apărut numărul 1-2/2020 al Revistei Infanteriei, publicație editată de Centrul de Perfecționare Infanterie „Constantin Brâncoveanu".
Din cuprinsul celor 52 de pagini, puteți citi mesajul șefului Statului Major al Forțelor Terestre cu prilejul sărbătoririi zilei Infanteriei Române, articolul comandantului Centrului, locotenent-colonel Ștefan Cîmpean, „Infanteria - O armă versatilă a secolului XXI", „Toți dorobanți, curcani și căciulari" articol semnat de domnul colonel Ștefan Mihalcea, „Putere și autoritate" sub semnătura domnului Lt.col. Daniel Găbureanu, „Tendințe și provocări ale războiului modern" sub semnătura domnului Lt.col. Mihai-Cristian Stanciu, dar și alte articole interesante. Nu lipsesc din paginile revistei fotografii ce însoțesc informațiile puse la dispoziția cititorilor de către colectivul de autori.

Armata României sărbătorește Ziua Infanteriei la 30 aprilie, armă ce a ajuns la cea de-a 190-a aniversare de la înființarea primelor structuri moderne și sărbătorirea celei mai importante arme din componența Forțelor Terestre.
Infanteria ocupă locul principal în Armata Română, fiind arma cu cele mai vechi tradiții - regină a bătăliilor, cea mai numeroasă ca efective, cu cea mai mare contribuție și cu cele mai grele jertfe de sânge în lupta pentru apărarea gliei strămoșești, pentru libertatea, independența și unitatea națională a poporului român prin dârzenie, curaj, îndrăzneală, dragoste, sacrificiu şi generozitate.

Informare publica - Atasament: